SCHIŢĂ DE PORTRET VALENTIN GANŢA


Arcul creaţiei lui Valentin Ganţa īnchide īn el tot ce e mai vechi, ca īndeletnicire umană dovedită, şi tot ce e mai nou: ceramica la un capăt şi arta digitală (īn special fotografia, considerată īn sensul ei originar de „scriere cu lumină”), la celălalt capăt.
Īntre urma călcīiului īntipărită īn pămīntul reavăn de primii oameni şi amprenta imaterială pe care lumina o lasă pe o foaie de hīrtie sau pe ecranul de sticlă al calculatorului prezent īn atelierul creatorului contemporan e o distanţă egală, istoriceşte, cu veşnicia. Valentin Ganţa comprimă această distanţă (durată) īn simultaneitatea aproximativă a unei creaţii ce refuză să departajeze artele pe temeiul gradului lor de noutate. Artistul nu poate decīt să zīmbească atunci cīnd asistă la īmpărţirea valorilor īn „contemporane” şi „necontemporane” īn funcţie de noutatea mediilor utilizate. Şi pe bună dreptate, pentru că vechi nu īnseamnă, nu poate īnsemna automat īnvechit, perimat, prăfuit, după cum nou nu īnseamnă neapărat important şi valid. Aşa cum lutul nu se reduce la chtonian – interpretat adesea unilateral, ca mediu al tīrīrii serpentine, şi aşa cum fotografia nu ţine exclusiv de registrul luminii şi al zborului. Lumina e īnainte de toate o dimensiune spirituală, ca la mereu tīnărul Homer, şi ea se cucereşte pe cale artistică. Īn acest sens, īntre umila fărīmă de humă şi vīlvătaia de pe ecranul laptopului nu există, īn esenţă, nici o diferenţă. Ambele sīnt simplu material de lucru, pe care artistul urmează să-l īncarce cu lumina unei semnificaţii. E ceea ce īncearcă şi Valentin Ganţa. Īncercare īncoronată cu atītea recunoscute succese, īntre care şi cel repurtat cu mai mulţi ani īn urmă, cīnd a reprezentat ţara la Bienala de la Faenza, cel mai important festival al ceramiştilor din īntreaga lume. Sau cele probate cu ocazia participării sale la prestigioase confruntări ale artiştilor fotografi, organizate īn ţară şi peste fruntarii.
Obiectele modelate īn pasta ceramică de Valentin Ganţa au, iniţial, aspectul unor turte sau mase informe. Acestea se transformă, treptat, īn cochilii perlate şi carcase uşoare, aproape imponderabile, ale unor grele, substanţiale conţinuturi simbolice. Un astfel de obiect este, bunăoară, „Marea Zeiţă”, un fel de „burduf al lui Eol”, fragil, dar cu atīt mai sonor. Pe rotunda lui suprafaţă, īntrerupt㠖 acolo unde inteligenţa ochiului reclamă necesara surpriz㠖 de creasta unei cute bine marcate, lumina scapără semnificaţii.
Īn ce priveşte celălalt domeniu – acela al fotografiei – pline de tīlc mi se par lucrările īn care artistul pare interesat să capteze lumina din adīncul scoarţei pămīntului – aceea care sculptează fabuloasele geometrii ale florilor de diamant – o lumină de altă natură, ai zice aceeaşi care faţetează nucleele gīndurilor, ale ideilor...



Prof. dr. Mihai Pamfil

|

|

Abonare RSS (Ultimele fotografii)

|

BadOrGood pe Twitter

|

Contact