Foarte faina, acoperisul casei imi aminteste de cea cu calul caruia i se vedea doar "acoperisul" (spatele...).
Mi-ar fi placut sa se vada o idee mai bine casele din fundal

mie-mi place exact asa cum e. foarte frumoasa

Faina!

Faina foc, si fumul care-i da viata

fotografiile de genul asta te fac sa simti spatiul dintre casa, copac si dealurile indepartate. eu plutesc pe undeva pe-acolo... :)

parca e un cuirasat de la 1900 care pluteste pe o mare verde. In acest sens preferam sa nu fie copacul acolo. :)

Stapanii casei cu acoperis albastru s-au obisnuit sa nu mai stea pe prispa. El isi pufaie tigara pe banca de lemn de langa fantana iar ea isi usuca busuiocul in pod. E mai intelept asa. Ultima data cand au stat cu vecina de vorba, asezati pe o cerga mitzoasa, el a primit o potcoava in frunte, iar vecina a urlat de a sculat toti cainii din sat. Iar el nu vrea sa se faca de rasul lumii. O luna intreaga a mers la crasma cu semnul acela vinetiu pe frunte, de-l strigau copiii Potcovitul. Si ce vina are el ca au luat-o razna caii? In fiecare zi pasc linistiti pe deal iar cand ii apuca plictiseala isi iau avant si sar peste casa. Unul dupa altul..in sir indian. Intai cel negru, apoi cel baltat, cel roscat la mijloc si ultimul e calul alb. In afara de potcoava in frunte si de sperietura zilnica a gainilor din ograda nu au mai fost neplaceri. De priponit nu poate sa-i priponeasca, pentru ca atunci nu mai pasc. A chemat si veterinarul. Acesta s-a scarpinat in cap si a bombanit ca pentru el ca nu e sanatos sa sari cu burta plina, apoi s-a dus la cel negru si i-a spus ceva la ureche. Din ziua aceea caii sar peste casa numai de dimineata, inainte de pascut.

Lumina este extraordinara. Superba.

Intr-adevar, lumnina este este grozava. Atinge pamantul, copacul si fumul ...

Foarte frumoasa. Superba!!

superba scalda in lumina dulce...
superba fotografie

hehe.. foarte frumoasa:)

sensibila

Si numai daca nu se sperie. Nici de pascut nu pasc mult. Stau mai degraba la panda. Le face placere sa astepte straini cu minuni scanteietoare pe fata. Si sa li se arate uneori brusc, si sa ii surprinda cu aparenta lor imposibilitate de a atata focul singuri, sau aducand apa de la fantana, sau reparand lavita pe care nu mai prea sta nimeni, dar poate ca odata, curand...
Cate asemenea povesti ne-ar mai putea spune Silviu Ghetie daca slujba nu l-ar tine departe de locurile pe unde ele nici nu se petrec daca omul acesta nu se iveste pe acolo.

Exact ca si caii din povestea Alinei, primul imbold a fost sa sar peste casa. Sa pot sa ma-nalt ca un fum. M-am pomenit visand ca este iarna, ca totul este troienit de zapada, ca-mi dau drumul cu schiurile in jos pe deal, urc in viteza pe acoperis ca pe o trambulina, imi iau avant si, si ...plutesc!

Excelenta!

foarte bine !