Un drog numit Well

de Emanuela Grama

Individul este produsul unic al amestecului de comunitati de care apartine.Cele mai vii trairi ale omului apar atunci cand ele au legatura cu o comunitate, fie ea de cuplu, de familie, de grup. Comunitatea da forta individului, un sens existentei si actiunilor acestuia, canalizeaza eforturile individuale.

Candva pe la inceputurile internetului romanesc,  in anul 1998 aparea un articol pe aol.ro semnat  Emanuela Grama, despre o comunitate virtuala numita Well. "Ca orice forma de 'a fi', totul a inceput cu o idee. Aceasta era simpla: aduna un grup de oameni interesanti, pune-le la dispozitie posibilitatea de comunicare continua a unuia cu celalalt si .vezi ce se intimpla!"

Cu permisiunea lui Dan Iancu readucem pe badorgood (o comunitate virtuala a fotografilor) povestea personjelor din Well. [Pentru cei care vor sa citeasca articolele in formatul original. 1 , 2, 3] (G. Serban)

Era logat pe Well. De mai bine de 9 ore batea in tastatura, avind ochii lipiti de cuvintele de pe ecran; toata fiinta lui era o prelungire a cuvintelor pe care le trimitea. In tot acel timp, cristalele albe stateau linga computer, iar el se numea Blair si era un fost cocainoman.

Experienta este descrisa de Howard Rheingold in cartea sa Virtual Communities. La inceputul anilor ’80, cind traficul pe Well nu costa decit 2 $/h, si Blair, si Rheingold, si alti 30 ca ei, isi permiteau, financiar vorbind, sa fie permanent logati si sa comunice frenetic.

Dependenta de Well nu era de fapt o fuga nesfirsita dupa cuvintele tale sau ale celorlalti. Schimbul sec de replici, o discutie inteligenta, dar rece, nu ar determina pe nimeni sa stea logat ore in sir, citeodata chiar zile (vezi cazul lui Mandel – Agora on Line nr.2 ) Ceea ce cautau ei in spatele ecranului era sentimentul de apartenenta la o casta, placerea de a impartasi cunostinte si de a fi apreciat pentru asta, comunicarea si bucuria de a fi impreuna cu prietenii.

Pentru a fi in Well si mai ales pentru a ramine aici trebuia sa apartii unui anume gen. Sa te exprimi fluent si original in scris si sa-ti placa sa faci acest lucru. Sa fii deschis la minte si la spirit, sa ai o anumita inteligenta creativa, imaginatie si idei ferme; sa stii sa te bati pentru ideile tale. Si mai ales sa cunosti felul in care aceste idei pot fi transformate in cuvinte: nici prea aglomerate, pentru a nu deveni plicticoase, si nici prea concise, pentru ca limita dintre concis si criptic este destul de usor de trecut.

Cuvintele iti apartineau. Politica YOYOW: You Own Your Own Words! - Esti proprietarul propriilor tale cuvinte! - statea la baza comunicarii in Well. Dar daca fondul era inatacabil, forma era standard: 22 de rinduri – nu mai mult decit aparea odata pe ecran - reprezenta maximul.

Limitarea unui posting la 22 de rinduri a impus intr-un fel concentrarea ideilor, textul devenind plin si creativ. Ideile impartasite rapid si sincer si placerea de a fi impreuna cu ceilalti, interesati de aceste idei, erau elementele principale ale acestei drogari de Well. Totusi, doar schimbul aprins de replici si creativitatea nu ar fi determinat poate acea atmosfera speciala. Trecerea de la simpla postare a ideilor intr-un sistem de conferinte la conturarea sentimentului complex de apartenenta la o comunitate, aceasta transgresare a inteligentei intr-un spatiu al afectivului avea la baza libertatea totala de expresie si deschiderea catre ceilalti. Sinceritatea determina sinceritate. De aici incredere si sprijin reciproc. Si astfel, persoane care nu se vazusera niciodata deveneau mult mai apropiate si legate printr-o prietenie mult mai profunda decit altele in viata reala.

Rheingold isi aduce aminte de una dintre primele petreceri ale Well-ului, de momentul in care intrase intr-o sala plina de persoane pe care nu le mai vazuse niciodata, dar pe care in nici un caz nu le putea numi straine. Stia ca pe undeva era si Phil cu baiatul sau de 7 ani, care atunci cind aflase ca e posibil sa sufere de leucemie, primise de la toti membrii Well incurajari, sfaturi si o sustinere neintrerupta on-line. Era Elly Van Den Pass, care plecase in Asia ca sa-si schimbe radical viata, devenind o calugarita budista, dar se imbolnavise. A fost adusa din New Delphi la spitalul din San Francisco cu ajutorul celor din Well; in mai putin de o zi s-au gasit si fondurile, si oamenii, si cunostintele necesare.

Toata comunitatea se mobiliza in cazul unui accident sau a unei nenorociri. Cind Blair, cel despre care scriam la inceput, s-a sinucis, stergindu-si si urmele din Well, anulind astfel toate textele sale postate in conferinte printr-un mass scribble, Well-ul a format un topic special in care oricine din Well putea scrie un ultim cuvint catre Blair.

Aceste lumi de inflorire a eu-lui…

Daca ar fi sa-l credem pe Ray Oldenburg, trei sunt spatiile esentiale in care ne invirtim cautindu-ne pe sine, fie in noi, fie in ceilalti: cel in care existam, cel in care muncim si cel in care vrem sa fim impreuna cu altii. Ultimele ar fi agorele vietii moderne. Ele se multiplica fie circular, pornind de la propriul nucleu – primul cerc de prieteni, fie ca forme-prelungiri ale primelor doua medii, devenind astfel potentiale inceputuri ale unui grup social si, de aici, a unei comunitati. Orice loc comun unde este permisa o conversatie se poate constitui intr-un astfel de spatiu al intilnirii cu ceilalti: un bar, un magazin, o cafenea, un restaurant.

E interesant de observat ca in aceste cadre informale, exista o tendinta puternica de egalizare a indivizilor, o egalizare sociala. Conversatia, expunerea propriilor idei, devine principalul mijloc de punere in valoare a personalitatii. Mediul capteaza implicit o anumita atmosfera, imprimata de stilul de interactionare si comunicare a grupului. Aceasta atmosfera tinde aproape intotdeauna sa fie una degajata, foarte libera, putem spune chiar ludica, contrastind si astfel echilibrind formalismul primelor doua .

Daca analizam cyberspace-ul din perspectiva lui informala, ca alt mijloc de refugiu si de destindere, ii gasim caracteristici comune cu cel de-al treilea mediu.

Pentru Rheingold, o incercare de logare in Well pentru a vedea cine mai este la acea ora in retea, ca sa hotarasti apoi daca vei ramine sau nu la discutii, pare a fi acelasi lucru, daca trecem din virtual in real, cu o privire aruncata prin usa deschisa a unei cafenele ca sa vezi daca sunt si prietenii acolo si daca vei ramine sa vorbesti cu ei.

Si totusi, exista intre cele doua spatii o diferenta fundamentala: daca in cafenea ii poti privi pe ceilalti, in Well ti-i imaginezi doar!

Si sensul relatiei se schimba: obligatia conversatiei nu mai exista, acel “idle talk”- “conversatie despre vreme” se anula din start, caci tu erai in Well pentru ca doreai sa fii acolo, doreai sa vorbesti-scrii despre tine si despre ideile tale unor oameni care doreau sa te asculte-citeasca.

Spatiul virtual: spatiul a-stigmatic

Cei din Well incercau sa gaseasca o alternativa modernei, dar tristei concluzii care postula ca apropierea fizica determina apropiere psihica. Vrem sau nu, fiecare incercam sa ne gasim prieteni in cercul destul de strins al prietenilor prietenilor prietenilor etc. sau colegilor colegilor etc: sau prietenii colegilor sau colegii prietenilor. Cam acesta este algoritmul. Factorul “intimplare”, din pacate in aceasta epoca a individualismului si concentrarii pe material si nu spre cunoasterea de sine si curiozitatea descoperii, ei bine, aceasta intimplare nu-si mai are locul decit aleator in construirea unei relatii intre indivizi.

Spatiul virtual a venit ca o schimbare a acestui model clasic de relationare. Daca in real pornesti in cunoastere de la exterior spre interior, in comunitatile virtuale marcatorii externi care te determina sa aprofundezi sau nu relatia cu o persoana , nu mai exista. Relatia se construieste exclusiv prin cuvinte.

Un anume formalism al inceputului nu-si mai are locul in spatiul din spatele ecranului. Absenta modelelor initiale de comunicare si trecerea directa la dezvaluirea de sine este provocatoare: poate determina fie un exces de sinceritate, fie construirea prin cuvinte a unor personaje complementare.

Totusi, Well-ul a rezistat acestor tendinte prin chiar libertatea de exprimare pe care a sustinut-o mereu. In viitorul articol vom intelege daca a fost doar o intimplare sau daca aceasta forma virtuala, aceasta comunitate ne-existind decit intr-un server in San Francisco si in spiritul a mii de oameni, a reusit intr-adevar sa-si anuleze clasica sa semnificatie, aceea de “potentialitate”, si, corelind-o cu cea a “umanului”, sa ii transforme, nu neaparat metaforic, sensul in cel de “real”.

Din aceeasi serie:

Si s-a numit Well
Un drog numit Well
Romantismul erei electronice