Gazduit de ROHOST

Ultima transhumanta, Dragos Lumpan - interviu

De G. Serban

Gicu Serban*: Îmi cumpăr brânza dintr-un sat de munte. Oile sunt ale sătenilor, ciobanul stă cu ele ceva mai sus, până vine iarna, pe un platou, sub stele. În fiecare an îşi mută stâna cu câteva sute de metri în stânga sau în dreapta. Platoul verde e plin de pete mai mult sau mai puţin întunecate. Dacă te uiţi atent ai putea să-ţi dai seama unde a fost stâna acum 6 ani. Asta e singura lui transhumanţă/mişcare notabilă. Sătenii primesc cotă de brânză iar ciobanul trăieşte din ceea ce vinde suplimentar. Aş vrea să o lămurim de la început. La ce ajută/ajuta transhumanţa. Ar fi brânza mai bună dacă ciobanul meu ar pleca primăvara de la Hunedoara, peste munţi, pâna la tine la Bucureşti urmând să se întoarcă iarna?
 
Dragos Lumpan: Transhumanţa este o solutie foarte practica de a asigura hrana animalelor pe parcursul intregului an. In timpul deplasarilor animalele se mai si opresc si mananca din ceea ce gasesc pe drum: de exemplu iarna resturile dintr-un un lan de porumb. Cercetatorii spun ca transhumanţa e un sistem foarte bun de crestere a oilor si ca ajuta la biodiversitate. Iar eu banuiesc ca oile transhumante sunt ceva mai sportive ...

Italia

GS: “Pe malul lacului un cioban cânta din fluier, şi cânta aşa de duios, că oile se strânseseră împrejur şi ascultau, uitând să mai bea apă.” sau “Scoase fluierul si prinse a cânta cu mare drag. Iarã oile-mprejuru-i – parcã le-ncinsese-un foc – Cum îi auzirã cântul, toate s-au pornit pe joc!”  Ştie ciobanul (român/turc/albanez/englez etc.) să cânte la fluier în aşa fel încât oile să fie fericite?

DL: Exista o proiectie foarte romantica - idilica a ciobanului: Miorita, cantece si poezii, noaptea dormita afara sub cerul instelat. De asemenea exista si inversul: “Bai ciobane!” sau “Ce ba' esti cioban?” Probabil ca realitatea este undeva pe la mijloc. Uneori vara poate sa fie romantic sa dormi afara. Dar, ciobanii care merg la drum dorm afara tot anul: vara si iarna, si sub cerul instelat, dar si in ger sau in ploaie. Iar uneori ploaia tine cateva saptamani, iar gerul o luna ...

Italia


Cat despre cantece si fluiere: o singura data, in Romania, am auzit un cioban cantand din fluier: in bucataria lui de acasa, din sat, a cantat pentru mine ca sa-l filmez ... In Turcia, la un moment dat, pe munte, un cioban, intre oi, s-a apucat sa cante din gura: canta frumos. Dar, astea sunt singurele cantari “live” de care imi aduc aminte din cei 5 ani de zile de mers cu ciobanii..
 
GS: Senzaţia mea a fost întotdeauna că în anii comunismului sistemul deturna cu intenţie atenţia fotografului român de la reale subiecte sociale către imagini bucolice cu plaiul românesc plin de oi, ciobanul sprijinit gânditor în bâtă fiind un mare clişeu autohton (valabil încă). Ce te-a determinat să-l urmăreşti totuşi, să stai dupa el cu anii?

DL: Eu sunt nascut la oras, crescut la oras, din pacate nu am avut bunici la tara unde sa merg in vacante.. "Ultima Transhumanţă" probabil ca este si o recuperare a ciobanului din mine, a unor stramosi ciobani pe care nu-i cunosc.

Albania


GS: Cum i-ai abordat?

DL: Le-am spus sincer ce vroiam sa fac.

GS: Au înţeles de ce iţi pierzi nopţile facând fotografii oilor? 

DL: Nu stiu. Sunt momente in care si eu ma intreb de ce imi pierd nopţile facând fotografii..

GS:
Le-ai trimis albumul?

DL: Work in progress: la unii da; la ceilalti urmeaza. Sper ca le-a placut si ca macar in parte au inteles de ce i-am fotografiat..

Albania

 
GS: Ştiam ca tragi la acest proiect. Însă ce m-a surprins când ai anunţat expoziţia a fost faptul că ai încercat sa faci o paralelă între obiceiurile ce ţin de creşterea oilor din ţări diferite. Cum e viaţa ciobanului român în comparaţie cu viaţa “omologului” său din ţările pe care le-ai vizitat? Dar viaţa oilor? Mănâncă mai bine lupul autohton?

DL: In 2007 si 2008 am fotografiat o familie de ciobani romani care mergeau la drum. La sfarsitul lui 2008 ei au renuntat la transhumanta; au devenit ciobani sedentari. In felul acesta mi-au dat titlul proiectului si, credeam pe atunci, ca l-au incheiat. In 2009 am incercat sa promovez “Ultima Transhumanta”: fara succes. Asa ca in 2010 am aplicat la finantarea publica Programul Cantemir – ICR si am propus sa extind proiectul: sa fac fotografii si sa filmez in Romania si in alte cinci tari.
Fata de traiul “colegilor” din Albania, Grecia, Turcia, Italia sau Tara Galilor, mi se pare ca viaţa ciobanului român - care merge la drum - este cea mai grea. De altfel de mers la drum nu poate fi vorba in Tara Galilor. In Albania e o pendulare munte – campie de 1-2 zile; iar in Grecia de 2 saptamani.

UK


Dar, dincolo de drum, viata ciobanilor romani mi se pare mai dura, mai aspra; ceilalti au reusit sa-si faca viata ceva mai usoara. Iar exemplul tau cu lupul e foarte bun: in celelalte tari nu au atatea dihanii. In  Tara Galilor i-am intrebat: “Cum de stau oile singure? Nu aveti lupi? Ursi?” si mi-au spus: “I-am impuscat pe toti. Acum cateva sute de ani!”

Romania


GS: După ce probabil ai tras câteva zeci de mii de cadre în România, ai avut posibilitatea să studiezi transhumanţa şi în alte câteva ţări. Privind imaginile nu pot să nu observ că cele mai puternice sunt totuşi cele făcute acasă, unde parcă ai reuşit să pătrunzi mai bine în viaţa ciobanilor, să le simţi ritmul existenţei. Explicaţia tine mai degrabă de timpul alocat, sau este spaţiul românesc unul în care fenomenul pastoral este mai pregnant?

DL: Cred ca e cate un pic din fiecare. In plus, e evident ca orice dezastru este - in mod cinic -  foarte fotogenic. Chiar daca la ciobanii romani nu-i nici un dezastru, totusi viata lor e cea mai grea. Si asta ii face mai puternici; si mai fotogenici.
Si, cred ca ar mai fi ceva: după ce am umblat 5 ani şi am mers în 6 ţări - suficient cât să înconjor pământul - am observat (involuntar) un lucru: noi, în România, avem oameni frumoşi, locuri frumoase, animale frumoase. Stiu ca aceasta afirmatie este riscanta – aproape minata: poate sa para propaganda, nationalism deşănţat samd. Sunt multe lucruri in jurul nostru care te ajuta sa te indoiesti de o asemenea afirmatie. Sunt momente in care ai senzatia ca esti inconjurat doar de urat. Sper ca aceasta este o problema de prim contact, de carapace. Cu un pic de bunavointa si rabdare putem sa vedem mai mult; iar ceea ce vom gasi ar putea sa fie frumos.

Turcia


GS: Cum e să fotografiezi într-un spaţiu străin, ce dificultăţi ai avut? Ai simţit că ţi-a folosit cumva experienţa din România, că te plimbi într-un spaţiu supracultural ale cărui legi sunt valabile indiferent că eşti in Turcia sau Grecia sau Marea Britanie?

DL: Evident ca sunt multe asemanari intre ciobani, iar experienta din Romania m-a ajutat.
La capitolul “mici probleme” as povesti un lucru care mi s-a intamplat si in Romania, si in Grecia, si in Italia: din diverse motive s-a intamplat sa raman in urma. Si sa pierd turma... Asta pentru ca peste tot ciobanii au doar grija oilor.. I-am gasit – uneori dupa cateva ore – dupa talangi sau dupa cacarezele oilor..

Turcia


GS: Mai observ în fotografii o atenţie deosebită faţă de locurile prin care ai trecut. Aş putea spune că de mult timp nu am mai avut aşa o plăcere privind fotografii cu peisaje. Momentele importante din viaţa oierilor le-ai dozat insistent cu peisaje aşezate, pline de atmosferă, extem de grafice. Are vreo înseamnătate peisajul în viaţa ciobanului?

DL: Natura din jurul stanei este esentiala pentru cioban. Este lumea lui, universul lui. Acolo doarme, mananca, lucreaza. Trebuie sa aiba grja de iarba din care manaca oile, la apă, la terenul taranului pe care are voie sa intre sau nu. Am mers cu ei si ziua si noaptea. Pentru asta trebuie sa stii drumurile cu ochii inchisi: la propriu. Intr-o noapte mergeam pe un platou relativ inalt; era evident ca nu-i nici o apa in apropiere. Totusi, eu am avut ore intregi senzatia ca merg pe malul marii. In asfel de momente natura poate sa arate altfel ...

Grecia
 

GS: Spuneai spre finalul interviului din Punctum din 2010 că ai speranţa ca într-o zi să reuşeşti să strângi imaginile din acest proict într-un album elegant. Iată că ai reuşit acest lucru, mult mai repede decât Andrei Pandele de al cărui album vorbeai acolo, nu dupa 30 de ani, ci dupa nici 3 ani. Totuşi, cât de importantă este această „împachetare” pentru un proiect şi mai mult pentru fotograf? Este necesară această concretizare pentru a marca într-un fel finalitatea proiectului?


DL:
Nu stiu!

Prin 2002 am fost la un workshop cu David Alan Harvey (fotograf Magnum) organizat de http://www.tpw.it/ . Atunci David ne-a spus: tot ceea ce conteaza sunt expozitiile si albumele publicate. Dar, de atunci lucrurile s-au mai schimbat: si David Alan Harvey, si alte cateva milioane de fotografi au trecut la aparate digitale. O buna parte din publicatii s-au mutat in mediul virtual. Iar David A.H. si-a facut o revista digitala:  http://www.burnmagazine.org/
E o lume in schimbare. Dar, cred ca intr-un fel sau altul trebuie sa incheiem un proiect. Si sa putem sa trecem mai departe.
 
GS:  Acolo unde te-a purtat proiectul, pe vreun vârf de multe sau cine ştie ce locuri izolate, departe de civilizaţie, ai reuşit să înţelegi ce îi poate mâna pe ciobani spre o astfel de viaţă trăită în solitudine? 

DL: Ciobanii - la fel ca si noi, aici – sunt manati in primul rand de nevoie. Trebuie sa le dea mancare oilor. Iar, transhumanta rezolva (in parte) masa.

Grecia

 
GS: Te-a tentat vreodată să laşi totul în urmă şi să trăieşti o astfel de viaţă simplă?

DL: Banuiesc ca noi toti avem astfel de momente. Nu stiu daca ciobania e simpla ... Deocamdata nu mi-am cumparat oi.

GS: Se poate învăţa ceva şi de la oi?
Familia de ciobani romani cu care am mers in perioada 2010 – 2012 are in mod obisnuit 2-3 angajati: uni vin, altii pleaca. Unul dintre ei a facut jumatate de an de clasa I-a, apoi a fugit la oi. Acum are 20 de ani; e bland, foarte calm. Un alt cioban a facut cam tot atata scoala, apoi tot la oi; si el are cam tot 20 de ani. Acum este de un an in penitenciar pentru ca s-a batut cu un taran; totul a pornit de la cearta clasica: “oile tale au intrat pe terenul meu”. 
In concluzie: cei doi tineri ciobani angajati au trait mai mult la oi; putem spune ca acolo s-au format. Unul este blajin, altul dimpotriva. Cred ca putem sa invatam si de la oi: de exemplu blandetea. Dar, asta tine de noi.
 
GS: Balada mioriţa?

DL: Despre romantism vs. situatia reala am vorbit. Si despre bataie (sora cu moartea) intre cioban si taran. Nu am auzit de omoruri intre ciobani. Si nici de oi care sa vorbeasca.
Dar, unul dintre ciobanii angajati (pe care l-am poreclit Brad Pitt pentru ca era foarte atent la look-ul lui) vorbea des despre cazul Elodia. Stia cine a ucis-o, stia amanunte, avea pareri ... desigur, de la radio.

Romania


 GS: Am în bibliotecă un album cu semnătura ta (dedicaţie scrisă cu pix alb pe fundalul negru) despre viaţa monahală la o mănăstire din Moldova (sihăstria Putna). Cum e solitudinea ciobanului comparată cu cea a călugărului?

DL: Are multe asemanari. De exemplu, si unii si altii traiesc intr-o alta lume, intr-un alt timp.
Atat in Vechiul Testament, cat si in Noul Testament sunt multe referiri la Bunul Pastor, la oi, la Miel. Sunt icoane in care Iisus este reprezentat drept Pastor, cu o oaie pe umar. Si a fost o perioada in care atat Iisus, cat si unii sfinti erau reprezentati cu cap de miel. Dar, de teama de a nu fi interpretate gresit au fost interzise.
Apoi, desigur, sunt si multe diferente ... 

Romania


GS: De ce fotografiezi “în proiecte”?

DL:
Ti-am spus ca "Ultima Transhumanţă" poate fi si o recuperare personala.
Cred ca si celelalte proiectele au, pe undeva, si o recuperare.
De exemplu, in „Fotografii mişcate” e o recuperare a mobilitatii pe care la vremea aceea o pierdusem din cauza studioului.
Facultatea de Teologie am facut-o in primul rand pentru o recuperare spirituala, duhovniceasca; iar proiectul "Sihastria Putnei" a fost o urmare fireasca.

 
GS:  Cred că ai reuşit să ai o influenţă importantă asupra unor fotografi talentaţi din tânăra generaţie cum ar fi Alex Tomazatos sau Tudor Platon, de la care vedem proiecte tot mai faine. Povesteşte-ne puţin despre atmosfera de la workshop-urile tale, formale sau informale. Care crezi că sunt perspectivele pentru fotografia documentară pe la noi?

DL: Am “tinut” un singur workshop propriu-zis, in 2010, la Manastirea Oasa. Atunci m-a invitat parintele Pantelimon - absolvent de pictura si prieten cu fotografia – sa tin acel workshop pentru studenti de la diverse facultati. Sper sa fi fost un workshop reusit. Atunci l-am intalnit pe Tudor Platon, dar si pe alti tineri talentati. Pe Alex Tomazatos l-am cunoscut la o prezentare de la Carturesti; cu el ma intalnesc din cand in cand: iar atmosfera e variabila. Si ei, si altii, cu siguranta au talent; tine doar de ei ce vor decide sa faca cu el.
 
GS: Ai ştiut sa identifici şi să accesezi diferite metode de finanţare pentru proiectele personale. Este această capacitate un „must have” pentru un fotograf în secolul 21? Ce le poţi recomanda celor care doresc să găsească sprijin?

DL: Cu totii avem nevoie de un sprijin. Pentru cei care se gandesc sa aplice pentru fonduri de finantare le sugerez sa faca echipa cu oameni cu experienta financiara – juridica in programe de finantare. Adica sa-si asigure reusita “tehnica”; altfel intregul proiect se poate transforma intr-un dezastru.


Pentru a intelege cam cum funtioneaza astfel de programe le recomand sa completeze cateva cereri de finantare (nationale si internationale): sunt pe net, sunt publice. De exemplu pot gasi multe informatii pe: http://banipentruarte.wordpress.com 

--------
* Intrebarile din acest interviu au fost forumlate impreuna cu Ciprian Ciocan 

Dragos Lumpan - fotograf freelancer. Fotografiaza pentru National Geographic Romania. Mai multe detalii pe site-ul personal: http://lumpan.ro/biography/index.php

 

Concurs proiecte - BadOrGood te plateşte să lucrezi

Ai, lucrezi sau vrei să lucrezi la o poveste? Arzi din dorinţa de a o fotografia mai serios? Suntem foarte interesaţi de acest lucru. 
Detalii concurs


De acelasi autor:

(2012-03-15) 7644 vizualizari 24 comentarii
(2011-12-21) 9975 vizualizari 29 comentarii
(2005-12-17) 6540 vizualizari 3 comentarii
(2004-09-14) 3323 vizualizari 5 comentarii
(2004-09-09) 2493 vizualizari 0 comentarii
membru din
2011-05-03
2012-03-15 22:54:03

Excelent interviu.ULTIMA TRANSHUMANTA pune o piatra de hotar in fotografia romaneasca,in filiatia Dan Dinescu.Dragos Lumpan merita toate laudele.De albumul lui ma bucur adesea.Un model de PROIECT autentic,incheiat stralucit,cu multa munca si ,mai ales,cu talent.

membru din
2010-04-07
2012-03-15 22:59:56

Faina treaba, proiect si interviu. Felicitari, Dragos.

membru din
2010-02-12
2012-03-16 07:35:46

Felicitari, Dragos! Unele dintre fotografii le-am vazut la workshop-ul de la Oasa, sunt minunate. Acest proiect este o dovada ca in fotografie nu exista scurtaturi, metode facile de a obtine ceva bun. Doar multa munca. Inca o data, felicitari, Dragos!

membru din
2009-04-14
2012-03-16 13:20:03

amuzanta poza din turcia (cea cu ciobanu alergand

membru din
2010-09-27
2012-03-19 14:26:04

Felicitari, Dragos si echiba bog pentru interviu! Proiectul este impresionant din toate punctele de vedere.

membru din
2007-04-25
2012-03-19 19:15:24

impresionantă, dar şi frumoasă, muncă la acest proiect.Felicitări!

membru din
2006-08-28
2012-03-20 08:36:16

frumoasa munca, frumos rezultat :) 

membru din
2002-06-26
2012-03-22 13:37:27

Cred ca este unul dintre cele mai valoroase proiecte facute vreodata la noi.

Felicitari inca o data, Dragos!

membru din
2011-02-21
2012-03-23 11:17:30

@DL: " ... noi, īn Romānia, avem oameni frumoşi, locuri frumoase, animale frumoase. Stiu ca aceasta afirmatie este riscanta – aproape minata: poate sa para propaganda, nationalism deşănţat samd. ..."

Asa este.
Nu vad de ce afirmatia ar fi riscanta. Deplasat ar fi fost "mai frumosi, etc".

membru din
2008-09-04

excelente fotografii, excelent articol. berbecul ala din romania e fenomenal. felicitari maxime

membru din
2006-03-22
2012-03-27 23:20:35

Felicitari Dragos, ca ai continuat si terminat proiectul! Fotografiile sunt in acelasi stil propriu - elegant, modest, foarte contemplativ si puternic expresiv. Te salut, spor la treaba si la buna revedere!


Adauga comentariu
vizualizari (7644)
comentarii (24)
voturi (5)