Materialul de mai jos reprezinta un rezumat al celor mai  interesante idei din eseurile pe tema cliseului fotografic, trimise de  membrii badorgood.com  In final, puteti citi eseul complet al lui Vasi Giurgiu, castigatorul unei burse la seminarul diafragma9.

 

Tudor Stănică: M-am gandit ca tema cliseului fotografic poate fi ilustrata cel mai bine daca te uiti la site-ul meu de fotograf: www.tudorstanica.ro. Peisaje - am. Flori - check. Apusuri & rasarituri - ok. Oameni - da ce-or cauta astia pe aici? Oameni veseli crop-uiti bine, botezuri, nunti totul e in regula, cliseele sunt prezente. Nu am scris nimic de fotografia de stoc. Desi am o pagina intrega desprea asta cu trimiteri enervante catre toate portofoliile mele on-line. Pai este vreun cliseu foto mai mare decat fotografiile de stoc: businessmanul, marul verde, masina sport, familia fericita, gondole la Venetia, becul. Neaparat becul aprins. Asta inseamna ca ti-a venit o idee, nu ? Ce mai lipseste? A! O poza foarte colorata cu un apus de soare si cu apa laptoasa pe prima pagina. Asta o pun chiar acum.

..............................................................................................................

Helena B: Iar fotograful, demiurgul nu este niciodată singur atât timp cât ceilalţi trăiesc cu el minunea fiecărei vieţi fotografice... şi mai mult decât atât o îmbogaţesc prin perspectivele lor subiective, revelând semnificaţii şi încărcăturii noi ale clipei trăită prin fotografie ca o viaţă... Tot fotograful este cel pentru care nu exista cuvinte destule să se exprime, este cel care ştie că prin cuvintele sărace lucrurile şi-ar pierde mai bine de jumătate din semnificaţie, căci nu poţi exprima în cuvinte la fel ca într-o fotografie zâmbetul pur din ochii unui copil, misterioasa formă unică a unui nor ce trece furios peste cei care refuză să-l observe sau disperarea de pe chipul unei mame ce la piept îşi strânge copilul mort iar în privire poartă doliul unei întregi naţiuni...

..............................................................................................................

Alexandru Ilea: Multi fotografi care se aventureaza la fotografii regizate realizeaza imagini artificiale - ca sa citez pe cineva, sunt ca si cum ar fi desenate cu carioca. Sau ca si cum elementele din imagine ar fi fost impunse cu un ac pe un insectar...
Consider ca orice tema poate fi spusa din nou intr-o fotografie chiar cu riscul de a deveni cliseu. In final ce e important este sa transmita o traire asa cum a simtit-o fotograful, sa rascoleasca, sa trezeasca intrebari, sa provoace mirare. Iar pe masura ce fotograful avanseaza in ceea ce face, amprenta sa devine tot mai clara si pune in umbra cliseul.

..............................................................................................................

E I Cliseul e dumicatul gata mestecat, potecuta batatorita, locul caldut, confortabil care ne aduce siguranta sau, mai simplu, limbajul pe care suntem siguri ca ceilalti il vor pricepe cu usurinta. Trebuie neaparat sa se treaca pe aici pentru mai departe?! Nu stiu, dar vorbind despre clisee nu facem decat sa ne pozitionam intr-un alt cliseu. Cliseul e caldut - cum spuneam - si voi incepe prin a nu cauta nodul in alta papura, decat cea proprie, caci ohoooo, am si eu destule si mi le asum J: mireasa/femeia in alb/nudul in ruine/darapanaturi, folosirea wide-ului abuziv - de regula in social - medii sarace, case darapanate, copii jucandu-se; noul copac singuratic: pontonul singuratic peste o mare 'inghetata', bolovanul dintr-o apa la fel de nemiscatoare... sistemul omului mic la capat de drum, tunel, pasaj etc. Apoi urmele de pasi pe nisip sau pe zapada care se pierd in zare (cu sau fara personaj). Taxiurile negre sau cabinele telefonice rosii - Londra, tramvaiele galbene serpuind pe strazi inguste acoperite cu piatra cubica pentru Lisabona si Milano, Podul Charles - Praga, masinile vechi americane din Cuba, pelicanul din Delta, copila blonduta in port popular si portile specifice din Maramures etc. albina/fluturele pe floare, frunzele cazute de toamna, preferabil spulberate de vant sau plutind pe vreo baltoaca, florile copacilor de mai, intinse de vant pe aleile parcului, cersetori, etc

..............................................................................................................

Andreea Stanciu: ...Aparatul de fotografiat: Sufletul. Ghid de utilizare: "daca vrei sa castigi viata o vei pierde, daca o vei pierde pentru inventator, o vei castiga". Butonul de sus: portretul inventatorului. Butonul din stanga: ratiune. Butonul din dreapta: sentiment. Butonul de jos: timp insotit de rabdare. Fotografia reusita: declansarea tuturor butoanelor la vederea subiectului. Eu voi aplica lucrurile scrise mai sus. Incep prin a transfera portretul sufletului meu in peisajul tehnologiei (Canon,  Nikon,  Olympus, Zenit...). Dupa o vreme, s-ar putea sa descopar ca m-am inselat. E o provocare pe care o ridic pentru mine, in dorinta de a scapa din mrejele cliseului.

..............................................................................................................

Aurel Donescu: (fragment din primul episod dintr-o serie de trei care vor urma): Opinia comună, dar în acelaşi timp „cunoscătoare", asimilează clişeul fotografic cu tot ce înseamnă îndeobşte rezolvare stereotipă a cadrului. În fotografie şi nu numai, clişeul este sinonim cu soluţia prăfuită, mai degraba decât cu aşa-zisa cale bătută. Vedem la tot pasul fotografíi (nu fotográfi) care ne displac pentru că recunoaştem în ele aceleaşi şabloane de folosire a tehnicii, unghiului, compoziţiei, locaţiilor, asocierilor, mesajului, cromaticii sau tonării... şi exemplele ar putea continua... Din definiţia clasică a clişeului aş reţine un indiciu pe care-l consider dătător de seamă pentru orice stereotip: frecvenţa. Vom vedea că nu întâmplător, acest criteriu se va regăsi în multe dintre exemplele concrete la care voi face referire. Şi n-ar fi de ignorat, în plus, familia de termeni înrudiţi cu frecvenţa: repetiţia, cadenţa, multiplul de... (sau multiplicarea), producţia (de serie). Cum am traduce toate aceste cuvinte, într-unul singur? În termeni statistici, cu o oarecare pondere. În termeni valorici, cu o anumită cantitate, pentru că e imposibil ca vorbind de clişee, să faci abstracţie de binomul clasic cantitate-calitate...

..............................................................................................................

Ifigenia Adriana Barbonta: Cliseele se nasc cu timpul, din insistenta fotografilor de a descoperi o fata noua a aceleiasi imagini, mereu aceeasi imagine - fie ea o buburuza pe o floare, catelusi sau un apus de soare. Aceasta se intampla si pentru ca aceste imagini sunt foarte la indemana. Sa fotografiezi insa desertul din avion sau un iceberg nu e la indemana oricui. Intr-un fel, seamana cu gatitul - aceleasi mancaruri in fiecare zi, in aceeasi combinatie - cartofi, carne si salata - dar ce-ar fi sa incercam carne cu dulceata si salata cu mere?... Insa cine poate determina cu siguranta daca o fotografie este sau nu un cliseu ? Nu poti trage o line si separa obiectiv fotografiile, pentru ca fotografiile sunt vii, vorbesc cu fiecare in parte si transmit fiecaruia altceva. Ceva nou, nemaigandit, nerostit. Totul este frumos intr-o fotografie. Sau doar jumatate. Sau nimic. Expresii categorice, intotdeauna adevarate si tot timpul gresite...

..............................................................................................................

Mihai Evoiu: Clişeul fotografic, cel care exprimă ceva exploatat până la refuz, până şi-a pierdut toată prospeţimea pe care poate o avea la început, nu poate exista decât dacă i se creeaza un context si dacă există o cerere. Asociez cliseul fotografic cu a doua fază a evoluţiei fotografului, când nevoia pentru aprecierea celorlalţi e la nivelul cel mai ridicat. Pornind de la asta pot spune că vina pentru clişeul fotografic, pentru transformarea termenului, din bucată de film impresionată de lumină în expresie stereotipică şi banală, o poartă publicul. Cel carea apreciază şi susţine imaginile de acest gen. De ce face asta? Pentru că subiectul nu îl intereseaza, iar asta reduce fotografia strict la atributul său estetic.... Aici intervine al doilea mare motiv pentru succesul clişeului fotografic: aşteptările privitorilor. Ceea ce cred ei că ar trebui să le ramână după ce privesc o fotografie. Fluxul imens de imagini din ultimii ani, uşurinţa cu care acestea sunt manipulate datorită programelor ultra-performante cât şi contextul dat de media, în care senzaţionalul e singurul care se vinde, au dus la schimbarea totală a atitudinii faţă de imaginea fotografică. Dacă la început fotografia era privită ca adevar incontestabil, acum lumea e mai puţin sensibilă la ce redă imaginea şi se concentrează asupra procesului tehnic cu care aceasta a fost obţinută. Se întamplă tot mai des ca o fotografie a unei scene sociale, de exemplu, să fie mai puţin apreciată decât culorile suprasaturate a unui peisaj HDR.

..............................................................................................................

Emanuel Pertea: Amintirea  încorsetată în diafragma sufletului precum un tableux vivant. Clişee paralizate de bliţurile fotografului scăldat în convenţionalitate bolborosită şi înşiretat în tipicitate hidoasă.Clipe stilizate sub ocheada dezvelită.Draperiile picăturilor de stări zimţate dezvelesc culisele eliptice cu colaje de culori deschise propulsându-le spre fluierături neînghesuite.Tremurul gândurilor cu zâmbet a la flori de soare gimnastichează spaţiul.O masă cu tăblie timidă, lângă o noptieră unde trosnesc revistele pistruiate cu litere îngroşate pe coperta albastră.Lehamitea acidă obsedată de destrămare disperată într-o grotească alienantă şi acută inutilitate pozărească anacronică aducătoare de sindromia depresiei cu praf de ruine.Iris crepuscular şi condescent cu pleoape simetrizate precum bretelele vechi luând aripi de molime spongioase claustrate de fiinţe care spun multe şi totuşi nimic, pe cortine de obsesii prelungite în gafe deschizând parbrize de tulburări având ondulaţii fumigene desenate de îngeri, vieţi stătute băute cu zăpuşeală vărsate pe linoleuri lapidare imemorabile concurând la picturi delirante sub arcade dizarmonice, învelind ploi plombate spre urcuşuri agregate languros. Zoomuri metafizicale haşurate de griparea minţii producând zgomote surde împestriţând  buimăceala din umbre cufundată în păianjeni cu împânziri dezarmante îmbibate în sensibilităţi abstracte fără pete.

..............................................................................................................

 

Timpul ucis de către clişee

 

 de Vasi Giurgiu

 

Deja în anul 2012 cind mi-am cumpărat eu primul aparat de fotografiat era ceva foarte original şi în acelaşi timp extrem de banal să îţi cunoşti trecutul din fotografii, fie ele chiar şi clişee. Uneori şi viitorul era foarte uşor de ghicit.

Deja dublau cu toţii micile încărunţiri, marile beţii, spasmele părăsirii şi forţa penibilelor vanităţi cu un clic pe declanşatorul aparatului digital propriu şi personal. Nu mai exista lacrimă, rid sau zâmbet de copil care să nu fi fost fotografiat. Fuseseră fotografiate deja toate plantele, insectele, frunzele, firele de nisip de pe fundul oceanului, urmele de paşi de pe lună şi de pe prima şi a doua zapadă, toate babele şi toţi moşii expresivi şi gânditori, toate apusurile de soare de la inceputul lumii şi toate răsăriturile de la apusul ei, toate femeile goale gravide şi toate femeile pline parţial goale, s-a apăsat pe buton din toate unghiurile originale, s-au făcut toate macro-urile, toate microurile şi contre-jour-urile posibile fizic şi psihic. S-au fotografiat toţi copiii murind şi toate femeile născând, bombe sexy nucleare explodând, blocuri prăbuşindu-se şi studenţi arzând în flăcări pentru o idee sau un ideal. Desigur că şi norii s-au lăsat fotografiaţi şi chiar timpul insuşi a fost un fotomodel de mare succes, mai ales în cazul în care era probabil. Unii au fotografiat şi vise, dar asta doar pe film şi întotdeauna filmele se voalau în mod misterios.

Desigur că au fost fotografiate şi iubitele care ne-au părăsit, pe care nu le vom mai vedea niciodată şi copilăriile pe care le-am pierdut în tramvai şi bunicile care au plecat undeva într-o zi de mai, dar  şi stră-stră-bunicul cu mustaţă si joben, prima baie în mare şi ultimul zmeu înălţat.

Deja atât de multă originalitate era extrem de obositoare pentru un personaj cam blazat, aşa cum eram eu înainte de a-mi cumpăra primul aparat de fotografiat. Pentru că deja lumea era dublată, dacă nu cumva triplată în totalitatea imaginilor despre şi cu ea,  mutilată sau prelucrată pe calculator, m-am gindit că nu se poate să nu fiu consecvent în blazarea mea, să-mi asum lipsa de spontaneitate şi de imaginaţie şi sa fotografiez tocmai sfirşitul acestei lumi, care a avut loc dupa cum ştiţi deja în 2012.  Am obţinut de fapt două fotografii -  le veţi vedea mai jos. Problema e că din cauza că eram prea ocupat cu fotografiatul nu mai ştiu care e prima şi care a doua. Cu tot ghicitul istoriei în clişee, ordinea nu poate fi refacută prea uşor. Aşa că  mi-am propus sa le suprapun cumva şi să obţin acel moment unic şi irepetabil. Din păcate, din suprapunerea asta a rezultat o lucrare pe care a mai făcut-o cineva şi    s-a mai şi apucat să o denumească icoana nudă a timpului său, care aşa după cum a reieşit ulterior nu era liber  deloc.

Oricum, fiindcă lumea s-a sfârşit, icoanele nu mai sunt ce-au fost, iar timpul din cauză că nu mai există nu se simte foarte bine - asta cel putin pentru noi, cei care am trăit sfirşitul lumii. Asta şi pentru că despre asta e fotografia, chiar dacă e clişeu -   ucide timpul într-o clipită.

 

Adauga comentariu