Capătul fotografiei. Şi puţin dincolo
De Voicu Bojan
Ele combină toate elementele care mă interesează - sunt ironice, poetice şi deopotrivă siropoase, demodate. Şi mai este ceva legat de circ, care este magic, sentimental şi aproape tragic, aidoma multor scene din filmele lui Fellini", afirmă într-un interviu.
Una dintre primele ei fotografii reuşite cu copii este cea a unei fetiţe din Trabzon, Turcia din 1965. întocmai cum s-a întâmplat cu omniprezenta fată afgană a lui Steve McCurry, autoarea nu-şi află pacea până nu o regăseşte pe fetiţa turcă după zeci de ani. Acestă fotografie deschide calea unei teme urmărite cu acribie - cea a copiilor care împrumută gesturile, vestimentaţia, expresia adulţilor. Inocenţa se plimbă cu seninătate pe muchia hăului, iar imaginile rezultate poartă această tensiune a posibilităţii căderii, a paradisului mereu pe cale de a fi pierdut. Balurile de sfârşit de an, petrecerile de Halloween, azilele pentru copii canceroşi, micii cowboys texani cu aerul lor macho, găştile de cartier sau străzile americane rău famate, înţesate de prostituate minore sunt toate spaţii unde Mark se mişcă cu nonşalanţă. Nu regizează niciodată nimic, îşi lasă subiectele să o surprindă pe ea cu atitudini nefabricate şi, dacă poate, le urmăreşte viaţa până în pânzele albe. Se împrieteneşte cu Tiny, o mică prostituată de numai 13 ani. O regăsim în fotografiile autoarei în diverse ipostaze vreme de peste douăzeci de ani, alături de unii din cei nouă copii ai săi făcuţi cu cinci bărbaţi diferiţi. Un parcurs halucinant.
Despre ce înţelege Mary Ellen Mark prin ciudaţii societăţii se poate vorbi pe pagini întregi. Sau se poate tăcea pe pagini întregi pentru că fotografiile ei vorbesc atât de elocvent, încât cuvintele devin redundante. Gemenii care se adună anual la Twinsburg (numai în America se poate pomeni un asemenea nume de oraş!), prostituatele ţinute încarcerate în cuşti pe Falkland Road din Bombay, familia Damm, care trăieşte într-o maşină, la grămadă cu droguri şi propriii copii agresaţi sexual de către tată, grupul de extremişti albi autointitulat Aryan Nation, sau pacienţii unui spital de boli mintale sunt doar câteva dintre subiectele sale predilecte. Se plimbă cu atâta naturaleţe prin Hades, încât te întrebi cum îşi poate conserva mintea limpede, atentă la lumină, diafragme şi timpi de expunere.
Prostituatele indience o agresează zile în şir, îi fură agenda, aruncă cu gunoaie după ea şi totuşi se întoarce pe Falkland Road. La o manifestaţie anti-războiul din Vietnam se alege cu o bâtă peste spinare şi totuşi rămâne acolo să fotografieze. în India un cimpanzeu gelos o muşcă de mână, dar drumul ei cu circul continuă. Şi toate această odisee nu are loc punctual, ocazional, ci reprezintă parcursul imperturbabil al unei vieţi întregi, a unei empatii rarisime cu aceşti semeni cu care se identifică uneori până la absurd.
Dacă ar fi să înşirăm toate bursele, premiile, doctoratele onorifice primite de M.E. Mark, toate albumele sau cărţile care s-au scris despre ea am avea nevoie de foarte mult spaţiu. Ca final, poate nu ar fi rău să amintim că, după doar cinci ani, în 1982, a părăsit celebra agenţie Magnum pentru a se dedica "exclusiv proiectelor sale personale". Un gest de o maximă superbie, venit de la o autoare totală, care a înţeles că uneori, în fotografie, trebuie să mergi până la capăt, trecând puţin şi dincolo.
Un articol suberb, poate prea scurt. felicitari voicu!
foarte bun articol! ...daca macar 1% din "abonatii" BOG invata ceva din el, e si mai valoros!
http://www.maryellenmark.com/
Este impresionantă lista de la BIBLIOGRAPHY - MAGAZINES
fain:)!
Un articol minunat. +++
superb!
In sfarsit si ceva util pe internet.
Frumos articol. Stranietatea vietii prezentata in normalitatea ei prin ochii, sufletul si arta lui Mary Ellen Mark.
excelent!!!!!!!!!!
Felicitari pentru articol, este foarte bine facut.
Pe vremea cand Piticii munceau pe rupte si Urata se privea in oglinda nimeni nu se ingrijea de propria imagine si nu tragea in fotografi. Sau ma insel eu ?
Traslatati pe totuarul de vis-a-vis.
Multumesc pentru binedocumentatul d-vs articol, precum si pentru sansa de de a face comentarii pe aceasta tema.

