A fost odată ca niciodată... Pe vremea când Fotografia încă mai era acel mediu vizual ce fusese menit să fie. Pe vremea când oamenii încă mai credeau că fotografiile sunt replici (necontrafăcute) ale unei realităţi ancorate în spaţiu şi timp. Pe vremea când megapixelii nu intraseră în cursa lor nebună pentru a cuceri lumea. Pe vremea când cerul putea fi oricum, fără a fi fost în prealabil adăugat/prefabricat în Photoshop. Pe vremea când, în inocenţa lor, oamenii nu-şi puteau imagina că, într-o bună zi, vor face poze cu telefonul. Şi mobil pe deasupra. Pe vremea când moartea în direct, visul televiziunii, era doar un vis şi nu o tristă realitate. Pe vremea când obsesia pentru imagine, celebrităţi şi vieţile star-urilor nu luase mass-media în stăpânire. Pe vremea când fotografii nu erau pe toate gardurile şi nu li se spunea paparazzi. Pe vremea când reviste precum Life, National Geographic, sau Look aveau tiraje de milioane de exemplare şi investeau bani grei pentru a documenta fotografic viaţa aşa cum era ea... adică pe bune.

Ei bine, pe vremea aceea trăia şi cutreiera lumea Mary Ellen Mark - poate cea mai influentă şi complexă figură a fotografiei americane contemporane. Născută la Philadelphia în 1940 face studii de pictură, istoria artei şi fotojurnalism. Lucrează o vreme ca freelancer, dar adevărata ei carieră începe în clipa când primeşte o bursă Fulbright pentru a fotografia în Turcia vreme de un an. Acolo începe să înţeleagă ce subiecte o preocupă cu adevărat şi se alege cu primele imagini semnificative, care vor însemna declicul unei aventuri de peste 40 de ani, aventură ce continuă şi azi. Albumul Exposure (288 de pagini, 134 de fotografii, format mare) editat de Phaidon închide între copertele sale, într-un mod somptuos, impecabil, o carieră de o viaţă.

Curios, deşi trăim într-o inflaţie sufocantă de imagini fotografice (estimate la cifrele de acum câţiva ani la peste 800 de miliarde/an), lucru absolut de neimaginat acum 20 de ani, cantitatea de fotografii cu adevărat bune rămâne oarecum neschimbată. în ciuda mijloacelor tehnice tot mai facile, producerea unei fotografii memorabile rămâne aproape la fel de greu de realizat. Cu prea puţine excepţii, putem spune că fotografiile cu adevărat semnificative din această lume nu sunt întâmplătoare, noroc chior, ci sunt rodul unui angajament pe termen mediu sau lung, sunt chintesenţa unei viziuni sau a unui proiect în care autorul s-a cufundat vreme de luni de zile, chiar ani buni. Mary Ellen Mark a avut şansa de a înţelege devreme acest lucru. Şi ne demonstrează tuturor că nu se poate face serios fotografie şterpelind imagini de ici-colo, trecând mai departe în pasul ştrengarului, fredonând o manea şi ronţăind ritmic seminţe de bostan.

încadrată ba ca documentarist, ba ca fotojurnalist, ba ca portretist, M.E. Mark poate fi greu prinsă în vreun tipar. Narativitatea ei simbolică este atât de bogată, iar imaginile ei iconice sunt atât de puternice încât scapă mereu clasificărilor. Preocuparea ei principală este aceea de a documenta însăşi viaţa, cu banalităţile şi extremele ei, însă cu un soi de profunzime şi realism fellinian unic şi foarte personal. Marile ei teme nu sunt greu de descifrat: circul, copiii şi ciudaţii societăţii. Totul pare simplu. Asta până începem să îi privim fotografiile cu atenţie şi să pricepem povestea din spatele lor, înţelegând gradul extrem de implicare, atenţie, compasiune şi identificare cu fiecare subiect în parte.

Adauga comentariu