Gazduit de ROHOST

Bill Jay - Un instantaneu personal

De Voicu Bojan

Am întâlnit cunoscători într-ale vinului care erau în stare să-ţi strice o seară perfectă amuşinând cu nasul vârât adânc în pahar, dând ochii peste cap, sorbind cu o pricepere nemaiîntâlnită. Îşi plimbau vinul prin gură peste papile şi palat povestind cu o asemenea siguranţă despre „calităţile onctuoase ale taninurilor din nectarul zeilor” că-ţi venea să le torni paharul în cap şi să-ţi desfaci, cu zgomot, o cutie de bere. Parcă nu vorbeai cu oameni întregi la minte, ci cu nişte etichete vorbitoare aflate pe dosul unor sticle cu vin; de atunci mi-e frică de falşii connaisseurs. Adevăraţii cunoscători nu fac prea mare caz de ştiinţa lor, au mereu mai multe îndoieli decât certitudini şi se află permanent în dinamismul sănătos al unui parcurs având ca obiect tocmai pasiunea lor. Însă atunci când spun ceva despre acel lucru la care se pricep, e bine să ciuleşti urechile. Adevăraţii ştiu întotdeauna „cât e ceasul”, falşii nu, aceştia din urmă nu fac decât să poarte la mână, pe post de ceas, o jucărie, dacă se poate, cât mai scumpă. 

Andre Kertesz

În materie de fotografie, Bill era în mod cert un connaisseur, unul dintre cei mai adevăraţi şi mai rafinaţi pe care i-am întâlnit. Ca un îndrăgostit incurabil, a gândit, a declanşat şi a scris despre acest mijloc de expresie vreme de 50 de ani (peste 400 de articole şi 20 de cărţi nu sunt puţin lucru). Cu toate acestea, în prezenţa lui aveai senzaţia că puteai bea liniştit un pahar de vin bun doar aşa, „de sete”, fără să te simţi un profan sau fără să cazi în nu ştiu ce transă, cu ochii daţi peste cap. 

Graciela Iturbide

Adevărul e că, atunci când l-am cunoscut pe Bill în 2005, nu prea ştiam pe cine cunosc de fapt. Îi citeam cu regularitate rubrica de End Notes din Revista LensWork, ştiam că era unul dintre comentatorii cei mai pertinenţi de fotografie şi că scrisese enorm. Şi mai ştiam de la Maureen Gallagher (fotograf şi editor la LensWork) că e simpatic foc şi mereu dornic să comunice cu oameni care iubesc fotografia. L-am vizitat, deci, acasă, în Ocean Beach, o comunitate de lângă San Diego alcătuită, de-a valma, din surferi, hippies în retragere, artişti, oameni bogaţi şi oameni ai străzii. Mi-a plăcut din prima secundă, nu se putea ascunde nimic rău după zâmbetul său larg. Era într-adevăr un personaj generos, deschis şi tonic, posesor al unui subtil umor britanic. Şi, boier cum era, a acceptat să stea de poveşti cu un no-name ca mine, un tip venit dintr-un soi de lume a treia pe harta fotografică mondială. Am povestit deci vrute şi nevrute vreo trei ore la o terasă despre fotografie, oameni şi cărţi, mi-a arătat probe pentru reeditarea cărţii lui cu portrete de fotografi (Bill Jay’s Album, Nazraeli Press, 2007), am râs şi ne-am făcut poze unul altuia, uitând să ne facem şi una împreună. Câinele lui Bill, pe nume Weegee-the-dog a fost cuminte şi a dormit sub masă mai tot timpul. A fost o întâlnire întocmai cum trebuia să fie. Şi a fost, mai ales, o întâlnire care a însemnat începutul unei frumoase prietenii la distanţă, materializată într-un schimb de scrisori, cărţi, albume şi idei. Una dintre ideile care mă bântuie până astăzi ar fi, spre exemplu, necesitatea prezenţei în România a unei serii de cărţi critice, în măsură să ajute fotografii cum să gândească şi nu cum să apese pe buton. 

Josef Koudelka

Am mai povestit atunci despre reviste foto (fusese editorul celebrelor Creative Camera şi Album), despre farmecul şi dezamăgirile profesoratului, dar mai ales despre unii dintre prietenii săi fotografi care i-au fost şi mentori – Van Deren Coke, Beaumont Newhall, David Hurn sau Joseph Koukelka. Deşi susţinea cu o sfială de fecioară că nu are pretenţia de a fi numit fotograf, ceea ce vedeam înşirat pe masă înaintea mea mă emoţiona peste măsură, fiindcă, printre ceştile de cafea, se perinda toată floarea cea vestită a fotografiei contemporane. Portretele făcute de Bill erau printuri de probă alb-negru, dense, contrast. Erau ba intime, ba jucăuşe, ba serioase şi, oricum te uitai la ele, inima începea să-ţi bată mai iute; fiindcă nu erau evident ieşite din mâna unui amator inocent, ci din mâna unuia care ştie foarte bine ce face. Şi, mai ales, se vedea că avusese alături pe cineva priceput la procesul de editare. Weegee-the-famous, Ansel Adams, André Kertész, Bill Brandt, David Hurn, Joseph Koudelka, George Rodger, Eve Arnold, Helmut Newton, Jacques Henri Lartigue, Leonard Freed, Martin Parr, Manuel Alvarez Bravo, Mary Ellen Mark, Michael Kenna, Paul Caponigro, Ruth Bernard, Graciela Iturbide sau Ralph Gibson sunt doar câteva dintre numele mari ale fotografiei descrise în cuvinte însoţite de imaginile ce fac obiectul acestei cărţi minunate care este Bill Jay’s Album. Un album deopotrivă familiar, puternic, tandru şi jucăuş, un fel de carte deschisă către inima autorului, una mare şi primitoare în care încap, democratic, o grămadă de prieteni aleşi. 

Martin Parr

Confesiuni fotografice, noua carte din seria Diafragma9 are rolul unui aperitiv. Este, dacă vreţi, doar o simplă introducere în opera vastă a unui autor de excepţie. Cred cu tărie că modul în care e percepută fotografia azi în lume are de-a face, printre multe altele, şi cu energia respectiv zelul misionar ale lui Bill Jay care, începând cu anii ’60, a conferenţiat, a scris, a editat reviste, a creat o şcoală promovând, într-un cuvânt, cu entuziasm, un mijloc de expresie considerat un fel de cenuşăreasă a artelor frumoase. Într-unul dintre eseurile selectate aici, autorul trage o concluzie limpede: „Fotografia nu poate purta povara intelectuală cu care o încărcăm fiindcă aşa e la modă. Fotografia nu este un joc intelectual, ci un răspuns emoţional la o viaţă plină de trăiri”. Iar viaţa în întregul ei nu e o poveste plictisitoare, ci o sursă inepuizabilă de subiecte din cele mai diverse care cer doar un ochi, un aparat şi o atenţie reală. Fotografia celebrează banalul, nevăzutul, trecerea, clipa; e în stare să facă din cele mai comune lucruri cu putinţă ceva memorabil, aici stă mare ei putere. 

Michael Kenna

Am folosit ca sursă pentru eseurile din cartea aceasta două dintre cărţile mele favorite: Occam’s Razor şi Sun in the Blood of the Cat, ambele apărute la Nazraeli Press, de unde am şi primit drepturile de publicare. În ultima vreme, Bill nu prea mai avea răbdare să scrie şi ajunsese la un asemenea nivel de fluenţă încât îşi dicta cărţile. Merită amintită aici o întâmplare care spune multe despre dispoziţia sa pentru joc: cea de-a doua carte trebuia să se numeascăSomething Photographic, dar softul care transforma vorbele în cuvinte scrise „n-a auzit bine” şi a reprodus un titlu cu totul absurd şi evident, deloc fotografic –Sun in the Blood of the Cat (Soare în sângele pisicii). Pe Bill l-a distrat în aşa hal ce a ieşit din interacţiunea om-soft, încât a lăsat titlul exact aşa. Cică era chestie de destin. 

Ralph Gibson

Eseurile selectate aici încearcă să îl surprindă pe Bill Jay într-o triplă ipostază: de istoric, de editor şi de profesor-teoretician al fotografiei. Toată viaţa lui a fost fascinat de epoca victoriană şi de importanţa istoriei imaginii fotografice în general. Iată părerea lui: „Unul dintre blestemele fotografiei contemporane este că se hrăneşte doar din producţia ultimei săptămâni, încurajează şi ridică stilul deasupra sensului, elogiind banalitatea în detrimentul convingerilor profunde. Fotografii sunt datori faţă de acest mijloc de expresie şi faţă de ei înşişi să iasă din acest impas, recunoscând şi acceptând lecţiile istoriei. Când înţelegi de unde vii, ştii cu mai multă certitudine încotro te îndrepţi. Istoria fotografiei este relevantă fiindcă tălmăceşte viitorul”. 

Ruth Bernard

Revistele Creative Camera şi Album au azi un loc incontestabil în istoria fotografiei. Pe cea de-a doua o puteţi răsfoi integral pewww.billjayonphotography.com. Aventurile lui Bill în calitate de editor al acestor reviste sunt descrise cu o fermecătoare vervă. Pentru el, cel mai ieşit din comun lucru cu privire la fotografie îl reprezintă tocmai modul în care celebrează lucrurile comune. Iar proiectele, interviurile şi articolele găzduite în paginile revistelor coordonate de el nu sunt altceva decât un omagiu adus lucrului în sine iar nu eului fotografilor, oricât de celebri ar fi fost aceştia. „Dacă eul este superficial, limitat şi lipsit de valoare, la fel vor fi şi fotografiile rezultate. Ideea că fiecare fotograf are un caracter de o profunzime care reclamă să fie revelat pare o prezumţie de o extraordinară aroganţă!” 

Tony Ray-Jones

Cât despre aventura lui de profesor, concluziile sunt limpezi: „Darul cel mai de preţ pe care i-l poate oferi profesorul unui student este o resursă de care să se folosească, iar nu o autoritate căreia să i se supună. Profesorul ar trebui să fie un depozitar de alternative, direcţii, atitudini. Profesorul arată cu degetul către lună. Studentul trebuie să înveţe mai întâi să se uite la lună, iar nu la deget.” 

Bill dovedeşte în scrisul lui o mobilitate de gândire exemplară, având la bază „încântarea neîntreruptă pe care i-o oferă capacitatea fotografiei de a răspunde tuturor aspectelor vieţii”. Când îl citeşti, simţi cum respiră fotografie prin toţi porii: inspiră permanent imagini şi cuvinte expirând cugetări dintre cele mai adânci, pe care le împachetează mereu în ceva simplu, uşor de înghiţit. De aceea, foloseşte cu pricepere metafore sau comparaţii. E iute de mână ca un lucrător de fast food. Împachetează rapid ideile în cuvinte şi ţi le serveşte calde pe tavă, cu un zâmbet larg: „Fotografii maturi sunt cei care ştiu ce sănu fotografieze” sau „A da vina pe aparat pentru pozele proaste e ca şi cum ai spune că mariajul provoacă divorţ” sau „Majoritatea fotografilor ar face lumii o favoare diminuând rolul propriului eu şi punând accentul pe subiect” sau „Am devenit profesor când mi-am dat seama că firele de păr din nările altora erau mai interesante decât ale mele.” 

Weegee the Famous

Scrisul lui Bill Jay e încântător, chiar şi atunci când este incomod şi, pe alocuri, tăios. Desfiinţează cu nonşalanţă reţetele, presupusele „secrete ale meseriei”, fumurile cu pretenţii de artă şi pune mereu accent pe calea întortocheată şi enervantă, singura valabilă, de altfel. „Fotografii sunt fotografi sută la sută din timp, chiar şi când spală vase. Scopul ultim este oscilarea între sine şi subiect, imaginea fiind manifestarea fizică a acestei interfeţe supra-tensionate dintre spirit şi lume. Trebuie să repetăm: această conştiinţă a fotografului nu se învaţă, nu se însuşeşte, nu se descoperă, nu se dobândeşte rapid şi fără efort”. Într-o lume de ego-uri artistice supralicitate ce plutesc aproape de tavan prin săli de expoziţii, Bill sare de colo-colo cu un ac în mână şi se distrează grozav spărgându-le. E un contrapunct sănătos în istoria recentă a fotografiei; seamănă un pic cu greierele Jiminy, conştiinţa lui Pinocchio. Cu un zâmbet generos, ne coboară pe toţi pe pământ, acolo unde ne e locul, şi ne lansează o invitaţie simplă – să lăsăm ca fotografiile să fie cele care să vorbească în locul nostru. Şi mai ales, să lăsăm timpul să le judece. 

Voicu Bojan, editor Colecţia Diafragma9


Cartea va aparea in 15 aprilie si va costa 29 de lei. Se poate comanda cu anticipatie la comenzi@aquaforte.com sau de pe formularul de comanda www.diafragma9.ro.

 


De acelasi autor:

(2013-05-27) 4176 vizualizari 2 comentarii
(2013-02-07) 4602 vizualizari 7 comentarii
(2012-12-17) 4446 vizualizari 12 comentarii
(2012-11-06) 3274 vizualizari 7 comentarii
(2012-06-26) 5564 vizualizari 9 comentarii
membru din
2010-09-06

Interesant semnal si frumos povestit, multumiri lui Voicu.

membru din
2010-08-09
2012-04-03 16:53:04

Sper ca anul asta sa apara macar 4 carti in Diafragma 9. Pana una-alta astept cu nerabdare sa o citesc si pe asta! Multumiri!

membru din
2006-03-22
2012-04-03 19:11:42

"interesanta" promovare:))

membru din
2011-05-03
2012-04-03 21:17:38

Abia astept.

membru din
2008-09-01

super super

numero quattro :-)

membru din
2011-12-15

pana acum o colectie interesanta si "cam" un must-have/must-read.
(din cate stiu eu si cam singura colectie de pe piata din RO) a

membru din
2008-05-29
2012-04-06 22:19:06

Interesant! + un mod inteligent si corect de a face reclama! 

membru din
2005-02-25
2012-04-10 16:59:35

cu multumiri :)

 

membru din
2004-12-15

Un articol bine reliefat ce aseaza lucrurile , ideile , conceptele in matca lor fireasca un expresia capata valoare si greutate .

membru din
2009-02-12
2012-04-13 14:06:37

excelent!

membru din
2010-08-09
2012-05-04 08:41:07

Am citit cartea, dar are un mare neajuns. E prea scurta!

membru din
2011-05-03
2012-05-10 07:24:10

De acord cu Merce,al doilea volum e asteptat!


Adauga comentariu
vizualizari (5977)
comentarii (17)
voturi (6)